Ştefan Victor Diaconu - o mînuţă de copil, palid şi cu puteri firave ca orice copil suferind de o boală necruţătoare cum este talasemia majoră, rezistă resemnat suferinţelor prin care trebuie să treacă zilnic, în aşteptarea minunii salvatoare, care însă întîrzie să apară.
Anul 2012 ar putea să aducă speranţă sau deznădejde în familia lui. Dacă clinica italiană din Genova care îl are sub observaţie nu găseste un donator potrivit printre cei 13 milioane de donatori onorifici înregistraţi în lume, este foarte posibil ca Ministerul Sănătăţii să retragă aprobarea prin care s-a angajat să suporte intervenţia de transplant medular a lui Ştefănuţ Diaconu.
Păşim totuşi cu speranţă în noul an. Poate că Dumnezeu va deschide o cale şi pentru el.
Trebuie să credem!
Pînă atunci, încerc să conştientizez cît mai mulţi părinţi sau viitori părinţi că unii dintre ei, fără să ştie, poartă în ei gena bolii viitorilor copii.
Rămîn uimită de cîte erori de diagnosticare a talasemiei se produc în continuare, cu toate posibilităţile moderne pe care le avem la îndemînă.
Da, apar în continuare teste fals negative pentru talasemie, efectuate la instituţii medicale de prestigiu, specializate in diagnosticarea talasemiei majore sau minore.
Nu este eroare umană, nici rea credinţă, ci doar o tehnică depăşită, doar "aproximativ" exactă, care "lasă să scape" nedepistate, un anumit număr de cazuri.
O "victimă colaterală" a tehnicilor "aproximative" de diagnosticare a talasemiei este şi Ştefănuţ Diaconu - copilul născut dintr-un tată purtător de talasemie minoră şi o mamă care a fost asigurată de experţi, că nu e purtătoare de talasemie, pentru că testele prenatale de talasemie erau negative.
Sţefănuţ este dovada vie a a unei erori de diagnostic. O copilărie maltratată de transfuzii, perfuzii, ace, spitale. O viaţă aflată permanent sub semnul întrebării.
Aşa ceva nu trebuie să se repete.
TALASEMIA MAJORĂ - o boală genetică gravă și nu atât de rară. Cazul lui Ştefan Victor Diaconu ne dă o lecţie de medicină şi de resonsabilitate: a sistemului de sănătate și a familiilor ce își doresc copii. Drama lui mă determină să arăt oamenilor calea prin care pot preveni alte victime asemeni lui, în propriile familii. Vă voi da informații accesibile despre prevenirea talasemiei majore dar și despre căile de tratament actuale. Iar Ștefan are nevoie de ajutor, pentru a putea trăi normal.
STEFAN DIACONU, copilul care m-a învățat să fiu mai bună
Se afișează postările cu eticheta contract sponsorizare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta contract sponsorizare. Afișați toate postările
luni, 2 ianuarie 2012
sâmbătă, 9 mai 2009
STEFANUT VICTOR are o mica armata de ingeri care lupta pentru el!
NICIODATA NU TREBUIE SA NE PIERDEM SPERANTA!
Bunul Dumnezeu trimite mereu in calea celor care au nevoie si IL roaga sa-i ajute, ingeri cu chip de om care fac din imposibil posibil, care sunt capabili sa mute muntii din loc daca au convingerea ca fac o fapta buna.
Asa a aparut pentru Stefanut Victor Diaconu, un ajutor neasteptat, dar atit de necesar.
Unul din ingerasii lui Stefanut se numeste Bogdan Florescu, care vazind un modest afis cu fotografia copilului si o scurta descriere a bolii lui, alaturi de apelul disperat al parintilor la ajutor pentru salvarea micutului, si-a mobilizat colegii de la PORCHE ROMANIA srl si au declansat o intreaga campanie de mediatizare a cazului printre clientii influenti ai firmei Porsche. Astfel, a aparut si primul contract de sponsorizare insotit de prima donatie substantiala: 5000 euro de la firma Energy Holding SRL. Apoi a urmat semnarea unui alt contract chiar cu PORSCHE si vor urma probabil si altele. Multumim domnule Florescu! Dumnezeu sa va binecuvinteze, la fel si pe cei ce au raspuns la chemarea dumneavoastra.
Un alt ajutor de nadejde a venit de la un prieten devotat si om de afaceri demn de tot respectul: Dl Costel Mocanu administrator al firmei RCA GRUP. Dumnealui a reusit sa gaseasca resurse pentru sponsorizarea lui Stefanut Diaconu, intr-o perioada foarte dificila pentru familia sa. Oamenii adevarati asa reactioneaza drept multumire pentru ca Dumnezeu nu le-a rapit ce au mai drag pe lume: copii. L-a ajutat pe Stefanut, asa cum a ajutat si alti oameni disperati si probabil o sa ajute cit timp va trai.
Prietenul de nadejde la nevoie se cunoaste. Alina, o prietena de toata isprava a convins un amic cu firma, dl Eduard Dimitriev administrator al firmei POWET NET CONSULTING sa doneze de asemenea pentru Stefanut.
Doamne ajuta sa le urmeze si altii exemplul.
Cei care sunt aproape de STEFANUT si vor sa ajute, pot face ca Alina. Sa convingem oamenii cu firme sa doneze pentru un copil bolnav, 20% din banii datorati statului ca impozit pe profit. E perfect legal, totul poate fi controlat, exista documente justificative ...si in plus e o fapta buna care nu costa nimic. Cel care pierde, e statul.
Oamneni care ajuta alti oameni! Oameni care nu ramin de piatra atunci cind un copil sufera.
Am primit mici donatii in cont de la oameni pe care nu i cunoastem, de pe cuprinsul tarii sau din diaspora. Poate au renuntat la o mica placere personala pentru a face acest gest. Le multumim tuturor! Stefanut Victor este un copil nevinovat, iar banii lor nu vor fi risipiti in neant ci vor contribui la salvarea unei vieti nevinovate.
Vom face o lista cu toti cei care au renuntat la o bucurie personala pentru a face un bine unui copil, daca numele lor e vizibil pe extrasul bancar.
TUTUROR LE DARUIM O FLOARE SI ZIMBETUL PLIN DE SPERANTA AL LUI STEFANUT
Abonați-vă la:
Postări (Atom)